Ministerul Agriculturii ÅŸi Dezvoltării Rurale (MADR) organizează, între 7 ÅŸi 9 noiembrie 2025, în curtea instituÅ£iei „Târgul Pescăresc – voie bună ÅŸi peÅŸte românesc”, un eveniment dedicat promovării produselor tradiÅ£ionale din pescuit ÅŸi acvacultură, a anunÅ£at MADR.
Manifestarea face parte din seria acÅ£iunilor menite să susÅ£ină produsele agroalimentare româneÅŸti ÅŸi să încurajeze consumul local.
„Sectorul pescăresc are un mare potenÅ£ial, iar misiunea noastră este să valorificăm această resursă prin sprijin concret pentru producători ÅŸi să promovăm consumul de peÅŸte românesc. Târgul Pescăresc reprezintă un pas important în direcÅ£ia consolidării tradiÅ£iilor ÅŸi a economiei locale”, a declarat ministrul Agriculturii, Florin-IonuÅ£ Barbu, într-un comunicat transmis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, scopul principal al evenimentului vizează promovarea produselor tradiÅ£ionale din domeniul pescuitului ÅŸi acvaculturii, valorificarea potenÅ£ialului local, încurajarea consumului de produse autohtone, precum ÅŸi creÅŸterea gradului de conÅŸtientizare a publicului cu privire la identitatea cultural-gastronomică naÅ£ională.
Astfel, timp de trei zile, bucureÅŸtenii vor putea descoperi o gamă variată de preparate tradiÅ£ionale din peÅŸte ÅŸi produse româneÅŸti autentice, oferite de producători ÅŸi pescari din diferite zone ale ţării. Atmosfera va fi una tradiÅ£ională, inspirată din obiceiurile ÅŸi specificul Deltei Dunării.
„Cherhanale din Jurilovca, Sfântu Gheorghe, Sinoie, Murighiol, 23 August vor expune spre vânzare produse dobrogene obÅ£inute din peÅŸte, precum: borÅŸ tradiÅ£ional de peÅŸte ÅŸi storceag; midii ÅŸi rapane; peÅŸte la plită (crap, caras, biban, somn, calcan, stavrid, lufar, levrec, hamsie, chefal, ÅŸalău, zărgan); saramură de peÅŸte cu mămăligă ÅŸi mujdei; peÅŸte prăjit. De asemenea, va fi prezent primul operator economic care de peste 20 de ani exploatează resursele Mării Negre, procesând rapane, midii ÅŸi peÅŸti marini din producÅ£ia autohtonă. Pe lângă preparatele dobrogene, vizitatorii vor putea degusta produse pescăreÅŸti obÅ£inute din diferite specii de peÅŸti din apele de munte, precum păstrăv curcubeu de la ferme piscicole din judeÅ£ele Giurgiu ÅŸi Prahova”, precizează MADR în comunicat.
Pescăria „La Drăgoi” va fi prezentă cu produse din Marea Neagră: crap, plătică, ÅŸtiucă, scrumbie, file de crap argintiu. În premieră la un târg organizat de MADR, vor participa reprezentanÅ£i ai Zaga Zaga, un resort dezvoltat cu fonduri europene, supranumit „Delta Siretului”. Complexul îmbină turismul ÅŸi gastronomia cu activităţile piscicole, deÅ£inând o fermă piscicolă de păstrăvi ÅŸi sturioni, ale căror delicatese vor putea fi degustate ÅŸi achiziÅ£ionate de la târg.
Cei care vor veni la târg vor putea dintr-o ofertă variată de produse, precum: zacuscă din peÅŸte, paste ÅŸi creme din peÅŸte afumat, salate din peÅŸte marinat, cârnaÅ£i ÅŸi batog afumat, salate de icre de crap sau de ÅŸtiucă, precum ÅŸi specialităţi cu IndicaÅ£ie Geografică Protejată (IGP) sau Specialitate TradiÅ£ională Garantată (STG): Scrumbia afumată de Dunăre – IGP, Salata cu icre de ÅŸtiucă – IGP, Salata tradiÅ£ională cu icre de crap – STG, Plăcinta dobrogeană – IGP.
Compania Deltaica, cu o tradiÅ£ie de peste 100 de ani, va încânta vizitatorii cu preparate pescăreÅŸti înregistrate în Registrul Produselor TradiÅ£ionale al MADR, iar Doripesco va aduce o gamă variată de specialităţi din „Delta din CarpaÅ£i”.
De asemenea, „Delicii pescăreÅŸti Gura PortiÅ£ei” îi va răsfăţa pe vizitatori cu preparate precum sturion marinat, hamsie marinată, zacuscă din peÅŸte cu bucăţi de sturion, dar ÅŸi peÅŸte prăjit sau marinat.
VictoriÅ£a PescăriÅ£a, restaurant tip cherhana, va găti pe loc o varietate largă de preparate din peÅŸte, oferind ÅŸi produse procesate precum salată de icre, peÅŸte afumat ÅŸi pate din peÅŸte. Totodată, Papa D La Mare va aduce o diversitate de preparate din peÅŸte ÅŸi fructe de mare, completând oferta culinară a târgului ÅŸi aducând o experienţă autentică pentru iubitorii de gastronomie pescărească.
Potrivit informaÅ£iilor transmise de MADR, Ferma Piscicola BotoÅŸani, situată în aria naturală protejată Natura 2000, îi va delecta pe cei care vor trece pragul târgului cu specialităţi create din respect pentru tradiÅ£ie ÅŸi natură, păstrând gustul autentic al peÅŸtelui românesc. Păstrăvăria BuÅŸteni va oferi păstrăv proaspăt curcubeu, inclusiv păstrăv somonat, precum ÅŸi produse prelucrate ÅŸi preparate gata de consum, fără conservanÅ£i sau aditivi, iar Cooperativa „Păstrăvul din Å¢ara Ta” va aduce păstrăv proaspăt, crescut sustenabil în ape curate ÅŸi o gamă variată de produse procesate din păstrăv.
„Pe lângă produsele pescăreÅŸti, vizitatorii se vor putea bucura ÅŸi de alte bunătăţi autohtone, astfel: Moesis by Angelo, brand dobrogean cu tradiÅ£ie din 1992, va aduce produse româneÅŸti atestate tradiÅ£ional, dar ÅŸi o surpriză culinară pentru iubitorii de clătite”, arată MADR în comunicat.
Livada lui Ilie va oferi spre comercializare mere de VoineÅŸti, sucuri, dulceÅ£uri ÅŸi fructe deshidratate – toate produse 100% autohtone, obÅ£inute exclusiv din fructe crescute în VoineÅŸti cu grijă, pasiune ÅŸi respect pentru natură.
Eco Plant Cătină – cei interesaÅ£i de creÅŸterea imunităţii în sezonul rece pot opta pentru produsele acestui brand, prin care se pot bucura de gustul autentic al naturii ÅŸi beneficiile miraculoase ale fructelor de cătină.
Migdale de Jurilovca, o afacere de succes înfiinÅ£ată în 2018 cu sprijinul fondurilor europene, va prezenta spre comercializare migdale crude, coapte cu sare ÅŸi caramelizate, dar ÅŸi ulei de migdale presat la rece.
Honey Loriana, afacere de familie din Brăila va comercializa miere recoltată de apicultorul Dan Iorga din zone curate de lângă RezervaÅ£ia „Insula Mică a Brăilei”, MunÅ£ii Dobrogei ÅŸi flora spontană a Dunării, precum ÅŸi diverse combinaÅ£ii de miere cu seminÅ£e ÅŸi fructe.
De la târg nu vor lipsi vinuri albe, roze sau roÅŸii, perfecte pentru a însoÅ£i preparatele din peÅŸte, aduse de Cramele ViiÅŸoara ÅŸi Pietroasele.
Atmosfera va fi completată de demonstraţii culinare, meşteşugari şi costume populare dobrogene, dar şi momente artistice cu interpreţi de muzică populară. Toate acestea vor crea un cadru festiv, care combină gastronomia, tradiţia şi cultura locală.
Prin organizarea acestui târg, MADR îÅŸi reafirmă angajamentul de a susÅ£ine sectorul pescăresc ÅŸi acvacultura, promovând valorile ÅŸi tradiÅ£iile româneÅŸti, creând legătura dintre producători ÅŸi consumatori ÅŸi încurajând consumul de produse autohtone, sănătoase ÅŸi autentice.
