logincarne

Exclusive Content

spot_img

Tanczos Barna: Agenţia Naţională pentru Zootehnie trebuie să existe pentru a avea ameliorare în România

Agenţia Naţională pentru Zootehnie (ANZ) trebuie să existe pentru a exista ameliorare în România, dar analiza se face la capătul liniei de produs, de output, la ce iese din instituţia respectivă, iar astăzi nu voi da verdicte pe aceste teme, a afirmat într-o conferinţă de presă, ministrul interimar al al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna.

Florin Barbu: România a reuşit să echilibreze balanţa comercială în sectorul agroalimentar

România a reuşit, pentru prima dată în ultimii 30 de ani, să echilibreze balanţa comercială în sectorul agroalimentar pe fondul creşterii producţiei interne, al investiţiilor realizate în zootehnie şi procesare, precum şi al unei absorbţii record a fondurilor europene, a afirmat fostul ministru al Agriculturii, Florin Barbu.

Numărul insolvenţelor din agricultură a crescut cu 181,8% în primul trimestru al anului 2026

Numărul insolvenţelor din agricultură a crescut cu 181,8% în primul trimestru al anului 2026 iar sectorul se află în cel mai grav dezechilibru structural din ultimii 30 de ani, arată o analiză realizată de o companie specializată în restructurarea şi finanţarea firmelor aflate în dificultate

Sectorul creșterii porcului din România, în pragul colapsului

Prețurile scad sub costuri, pierderile cresc, fermele sunt împinse spre închidere.

Carmistin The Food Company își consolidează poziția în sectorul avicol din România, prin dublarea producției în ultimii doi ani

Carmistin The Food Company marchează un moment definitoriu în evoluția sa, prin atingerea unui nivel record al producției de carne de pui, de 120.000 tone în anul 2025, aproape dublu față de nivelul înregistrat în 2023.

ANSVSA și Primăria Sectorului 1 lansează „Sigur și Gustos”, cel mai mare târg al producătorilor autohtoni din Capitală

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), în parteneriat cu Primăria Sectorului 1, anunță organizarea evenimentului gastronomic „Sigur și Gustos”. Târgul, care reunește peste 70 de producători locali, va avea loc în perioada 8 – 10 mai, pe aleile perimetrale ale Casei Presei Libere.