In sfarsit! Plan de prevenire si stingere a focarelor de pesta porcina

Date:

Share post:

Autoritatile tulcene au adoptat luni un plan de prevenire si stingere a focarelor de pesta porcina africana (PPA), dupa ce 40 de mistreti, posibili purtatori ai virusului, au aparut saptamana trecuta in judetul Tulcea, iar vanatorii cred ca acestia se afla in momentul de fata in Parcul National Muntii Macinului (PNMM).

„Ucrainenii au dat foc la stuf, iar pescarii au vazut 40 de mistreti trecand Dunarea, in zona fondului Crapina, care se intinde de la Galati pana in satul tulcean Revarsarea. S-au gasit urmele si mistretii au ramas in PNMM”, a declarat presedintele Asociatiei Judetene pentru Vanatorii si Pescarii Sportivi (AJVPS), Tudorel Oancea, la finele sedintei Comitetului local pentru combaterea bolilor (CLCB) organizat de Prefectura judetului.

 

Presedintele AJVPS a solicitat autoritatii judetului sa faca demersurile pentru ca extractia mistretilor sa poata fi facuta si la goana, nu doar prin panda si dibuire, modalitati permise de actuala legislatie.

 

„Este foarte greu ca prin vanatoarea la panda si dibuire sa se ajunga la efectivul zero de mistreti”, a precizat Oancea.

 

In timpul sedintei CLCB, directorul Administratiei PNMM, Viorel Rosca, a amintit ca din luna august a anului trecut pana in prezent in parc si in apropiere au fost gasite 16 lesuri de mistreti si a amintit ca aceasta specie nu este singurul vector de propagare a bolii care trebuie capturat.

 

„Trebuie intervenit si la cotofana, vulpe, sacal si cioara griva. De-ar fi numai acestia vectorii de propagare ar fi foarte simplu. Sunt insa activitati antropice care nu pot fi sistate. Trebuie sa ne gandim la o masura complementara la cele prevazute de legislatia in vigoare”, a mentionat directorul Rosca.

 

Conducerea Administratiei PNMM a precizat ca sase lesuri de mistreti au fost gasite in luna august a anului trecut, iar alte 10 saptamana trecuta. Din aceste 10 lesuri identificate in parc si vecinatate, virusul PPA a fost confirmat la doua lesuri de mistreti.

 

Membrii CLCB au adoptat planul de masuri pentru prevenirea si stingerea focarelor de PPA din judetul Tulcea, iar directorul Directiei Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA), Mitica Tuchila, a prezentat evolutia focarelor in judet si rezultatele celor sapte misiuni de audit ale Comisiei Europene pe tema acestei boli.

 

„Ne asteptam ca pe masura ce vremea se incalzeste sa avem noi episoade de PPA si speram sa le gestionam la fel ca in 2018 si sa reducem difuzibilitatea bolii”, a mentionat directorul Tuchila.

 

La randul sau, subprefectul judetului, Corvin Bangu, a amintit unele lacune legislative.

 

„Este foarte usor sa mentionezi in legislatie obligativitatea introducerii porcilor santinela in gospodarii, dar constatam ca nu sunt fonduri pentru achizitia acestora si nu sunt clare mai multe detalii, ca de exemplu cine ii cumpara, pe cheltuiala cui sunt furajati si ce se intampla cu ei daca supravietuiesc”, a afirmat subprefectul Bangu.

 

El a mentionat ca va solicita sprijinul autoritatilor nationale pentru clarificarea acestor chestiuni si a mentionat ca prima sedinta de instruire a primarilor pe tema PPA va fi saptamana viitoare.

 

„Acolo unde s-au confirmat focare de PPA, nu vom putea sa inchidem focarele prea repede si probabil ca anul acesta este unul compromis in ceea ce priveste cresterea porcilor in gospodariile din localitatile cu focare”, a mai spus subprefectul judetului.

 

Potrivit DSVSA, in judet au fost inregistrate focare de PPA in 570 de exploatatii private, in cinci exploatatii comerciale si intr-o ferma a Penitenciarului cu Regim de Maxima Siguranta, iar valoarea totala a despagubirilor acordate de la bugetul de stat a fost de peste 10 milioane de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Related articles

Afacerile Testo in Romania au crescut de sase ori in 10 ani

Testo, expert in tehnologia de masurare si un jucator important in managementul digital al calitatii pentru siguranta alimentelor, raporteaza afaceri de sase ori mai mari pe piata din Romania, la 10 ani de la debut.

Carnea de vita Premium Angus, un etalon al calitatii

Intr-o zona cu istorie gastronomica bogata, printr-un proces de obtinere pe deplin controlat, cu trasabilitate completa, ia nastere un produs 100% natural, sanatos si gustos. Oricine a gustat vreodata carnea de vita Angus, va fi mereu fidel acesteia.

Sergiana isi mentine certificarea IFS High Level

Si in acest an, Sergiana Poiana Marului a parcurs inca o etapa de auditare - recertificare I.F.S., de aceasta data dupa versiunea 7.0, cea mai noua varianta a standardului, iar de putin timp la Poiana Marului a ajuns certificatul IFS care atesta ca Sergiana a obtinut un punctaj procentual de 97,93%.

Agricola lanseaza gama BRAVITO si intra pe piata produselor dedicate copiilor

Odata cu sarbatorirea a 30 de ani de actrivitate, Agricola Bacau isi extinde portofoliul de produse si lanseaza astazi gama BRAVITO, o selectie de carne de pui, oua, mezeluri si semipreparate dedicate copiilor.